De pe balcon va un brad aruncat in zapada felcaloida,topita in praf si moloz. Doi politisti comunitari se autosesizeaza in jurul dashiei logan din dotare, de frig. Liniste. Oamenii se plimba adeziv prin campul meu vizual. Toti au aceeasi culoare maro,eludanta,de camuflaj, ca zloata pe care o tara in picioare ,grabiti si acizi ca saliva intr-o zi de post.
Trece un autobuz scos de la casat si-mi rupe filmul. Am ventuze pe urechi care imi trag gandurile din cap afara silit. Sssst .
Soarele loveste sinestetic in décor.Ma doare ceva, nu stiu exact ce.Ma agit ,neuronal vorbind,fara nici o replica din partea gandurilor. Taximetristul ma face un meteo scurt, asa ca de dimineata, si dupa aia se plange de porcii astia de caini de la putere, imi zice de nevasta-sa si de tigara mea. N-am voie sa fumez in masina pentru ca o sa mai intre si altii dupa mine. Frauda la adresa libertatii altora, zic, si arunc mucul pe geam.
Ieri i-am dat unui boschetar trei tigari si l-am intrebat unde doarme pe frigul asta. Mi-a zis ca pe unde apuca. Zambea obscen,promiscuu,cu gingiile galbene si sparte,parca mi-ar fi zis ca doarme si la mine in pat cand nu sunt noaptea acasa. Sunt inculpat ca ii dau kent si lui i-ar placea sa bage un carpatzi f.f *. Frauda la adresa libertatii retorice de a muri sub cerul liber,ma gandesc, si ii las bricheta . Eu nu mai fumez.
Miroase a metal,apret,ficat si chit.Inseamna ca am ajuns.
E un cancer in spitalul asta…Mancam si ne fumam tigara de dimineata in beci,ca(/cu) sobolanii,in vestiarul asta patologic care te impinge incet-incet ori spre pneumonie, ori spre ciroza. Nu-i calorifer,dar e deschis geamul,compensator si reconciliant. Ma las surprins de “buna dimineata” colegilor ,afara , pe culoar. M-a picurat in cap, cred ca e din tevile astea macabre, nu stiu, nu ma uit ca mi se rebelizeaza parul de pe spate. Femeile de servici cara tomberoane de care ma feresc ca de SIDA.
Pe saloane e razboi. Toti gem de nebagare in seama, numai asistentele miere si cafea in pungi de hartie maro,de camuflaj. Stiu ca in spatele usilor pe care scrie”nu intrati-pastrati linistea” se insinueaza rudele bolnave sau poate prietenii constipati.
O tanti apatica imi povesteste despre matusa ei de 86 de ani care zace icterica, inerta sub patura fecaloida,de camuflaj,in fata mea. Ma gandesc ca,la varsta ei , ar putea pierde lupta cu cancerul linistita,acoperita cu zapada,sub cerul liber. E al dracu de cald aici ,tot aerul mi se lipeste de transpiratie si nu mai pot sa respir. Ii e frica de stetoscopul meu. Mi-e frica de ea. Ce dracu caut eu printre perfuzii si oameni suparati,redundanti,anxiosi? Nu mai inteleg nimic. Ma camuflez eludant in halatul meu alb ca zapada si ies pe culoar. Un scaun cu rotile care nu mai are cauciucuri vegeteaza langa toaleta. Stiu ca nu e décor.
Colegele mele isi inghit sictirul cu pofta. Isi fac numarul ca la circ in fiecare dimineata. Pentru mine e ca un serial difuzat cam devreme la 8 dimineata. Sa vedem…aria matititatii cardiace…batai regulate…”Vi s-au mai umflat vreodata picioarele,domnule?”. Mi-e scarba sa-mi sterg somnul de pe ochi. Ma spal pe maini cu o bucata de sapun si ignor firul de par negru indurat pe el. Il simt in relief. “Simtiti vreodata ca va sufocati noaptea, doamna?”
Doamna doctor e foarte ocupata in dimineata asta,asa ca tipa. Ma uit amnezic la ea si ma scuteste de diagnostic.
Un handicapat o pipaie pe infirmiera care ii schimba scutecele maro,fecaloide. “Ar trebui sa stai ca un caine,porcule”. Ma gandesc la Hitler, un gard de sarma ghimpata ruginita…genocid.
Blocurile de peste drum se scalda in soarele pustiu ca niste viermi imensi cu striatii termopan. Geamurile astea nu se dezaburesc niciodata, cred, iar majoritatea bolnavilor nu vor si,ce-i drept,nu prea au unde sa se spele. Nu poti judeca un om cu nasul, ma gandesc,si ies afara.
Urasc liftul asta programat sa se opreasca la toate etajele. Nu ma ajuta deloc.
Vestiarul e plin-ochi si imi gasesc complici cu care fumez satisfacut. Gata-s-a terminat si ma car cu greu afara, unde soarele s-a cam afumat si el. E gri.
Cineva a avut inititativa de a lua bradul de sub balconul meu, asa ca nu mai am la ce sa ma uit. Rutina vs. Alzheimer,ma gandesc, e ca a nu vrea vs. a nu putea.
* fara filtru
No comments:
Post a Comment