o zi ca oricare alta. ma duc sa imi potolesc pornirile antisociale cauzate de caldura intepatoare la sala de forta. sunt multumit de energia mea de sportiv amator , dar simt nevoia sa imi cuantific pauza si sa imi satisfac nevoile de fumator profesionist cu ajutorul unei tigari bine tasata intre exercitiile pentru abdomen si sauna de final.
copiii se bucura cel mai mult de caldura si de soare. pe un petec de iarba proaspat cosita s-au adunat vre-o duzina. sunt si baieti si fete, rad si fac multa galagie.( imi amintesc de vremea cand vacantele de vara erau interminabil de lungi iar eu inca nu stiam ce inseamna sa nu ai timp) ...cam asa ca si baietii astia doi care isi arata unul altuia ce am mai vazut prin Matrix. se pare ca tuturor le-a placut filmul. s-au adunat intr-un cerc toti si ii incurajaza pe cei doi sa continue. spectacolul se transforma repede dintr-o joaca intr-o adevarata bataie de strada. acum au si arbitru, unul mic si cu ochelari, poate cel mai mic dintre toti. cand lucrurile devin prea serioase, ii desparte pe cei doi luptatori si apoi le face semn ca pot continua. sunt stupefiat. loviturile nu sunt deloc usoare,cei doi de mult nu se mai joaca. ceilalti copii se imbulzesc in jurul confruntarii , agitati si incercand sa isi sustina favoritul prin strigate si indemnuri de stadion.
incercand sa imi explic ce se intampla cu ei , nu sunt convins ce ar trebui sa fac:sa ma duc sa ii despart sau sa imi consolez pasivitatea gandindu-ma ca doar se distreaza. arbirtul da semne de slabiciune, nu ii mai poate stapani pe cei doi care s-au incins si s-au inrosit. parca sunt doi cocosi obositi care se bat doar pentru ca trebuie, nu pentru ca vor.sunt in culmea gloriei,nu se pot opri acum.atmosfera se incinge rapid. asta mai mic din partea dreapta nu cred ca are mai mult de 7 ani. de fapt nimeni din grupul fanatic nu cred ca e mai mare de 10-11 ani.
osciland inca intre impulsul de a ma duce sa ii despart si fascinatia cu care observ ce se intampla, ma gandesc cum ar putea decurge o discutie intre parintii unuia dintre cei doi babieti din ringul improvizat:-"draga, te uiti numa la porcarii(vreau sa ma uit la local kombat)...nu ti-e clar ca Esmeraldo e tatal copilului?(chiar vreau sa ma uit la local kombat) te uiti la serialul asta in fiecare zi si nu intelegi nimic(proasto) . nici nu stiu de ce te mai uiti la el...(proasto)ia da telecomanda aia ...uite ca se plictiseste si copilul asta. ia da pe mardeala...local combat, ia uite. bai costelus, hai sa te uiti cu tata la sport, vrei?(l-am racolat pe asta micu', sigur nu o sa ma mai dai la o parte din fata televizorului in seara asta) tu taci si termina cu ciorba aia odata ca imi sar ochii de foame(la cratita cu tine...io toata ziua muncesc si tu te ingrasi pe spinarea mea)(te-am facut ,tu!)(ma mananca tatuaju', oare cornel a curatat acul cand mi l-a intarit ieri?...ia ca l-a facut nocaut.bine bei baiatu'!")
firiul gandurilor mi se rupe brusc in momentul in care unul dintre cei doi este trantit la pamant. arbitrul nu considera ca e momentrul sa intervina deoarece e prea tarziu pentru invins. copii se aduna in jurul lui, il lovesc cu picioarele, injura si ei cum stiu(destul de bine) si il indeamna pe cel care a ramas in picioare sa termine ce a inceput. e galagie si nu inteleg nimc din urletele salbatice ale hoardei agitate. invingatorul prinde curaj si incepe sa isi loveasca adversarul cazut cu piciorul si cu sete. publicul e in culmea extazului:"da-i, asa, omoara-l" iar eu sunt mult prea socat ca sa intervin. stau si ma zgaiesc la fel ca...vorba aia:"asa e soarta boului, vitel adult, sa stea la poarta noului nitel mai mult." in situatii de nehotarare poti suna un prieten, asa ca asta voi face.. eu inca nu pot crede ca e o bataie in toata regula.
" nu o sa iti vina sa crezi ce se intampla in fata mea. copii organizeaza batai in fata blocului."in timp ce ii descriu amicului ce se intampla, imi dau seama ca meciul este complet...acum copii au si un comentator,pe mine.incidentul m-a inghitit si pe mine. gata, s-a terminat prima si ultima runda a meciului. respir usurat si ma gandesc ca ,daca ar mai fi continuat, m-as fi vazut obligat sa intervin, in ciuda faptului ca mi s-ar fi parut destul de ridicol sa ma aflu in aceasta postura.
insa publicul se reasambleaza si alti doi se ofera voluntari pentru o noua infruntare. de data asta loviturile sunt din ce in ce mai serioase. sunt pe punctul de a ceda in favoarea impulsului de a ii desparti. publicul participa la bataie , ii inghesuie pe concurenti intr-un cerc din ce in ce mai stramt. o fata il loveste pe unul dintre luptatori cu o coarda peste picioare...tine cu celalalt si considera ca este cazul sa isi ajute favoritul. cu o miscare demna de luptele gladiatorilor, acesta isi placheaza adversarul ,il tranteste intr-o gramada de iarba cosita si ii aplica o ploaie de lovituri cu pumnii si coatele.
decid sa actionez.ezit pentru ca nu stiu daca voi avea destula autoritate incat sa fiu luat in serios si sa reusesc sa pun capat acestui incident. dar se pare ca cineva mi-a luat-o inainte. o femeie in papuci de casa se grabeste catre locul faptei , il insfaca de ureche pe gladiatorul ei si il ridica de pe adversarul sau. spiritele se linistesc brusc , tipetele dispar si gasca se sparge. femeia isi ia odrasla in casa.
speriati de posibilitatea unei pedepse ulterioare, toata lumea revine la activitatile obisnuite...fetele sar coarda intr-un colt, baietii pun la cale un joc de v-ati ascunselea.nu mai inteleg nimc.. toata energia evenimentului s-a risipit in blocurile din jur. acum e liniste si totul pare normal. doar eu stau si incerc sa-mi explic ce s-a intamplat de fapt.
oare acestia sunt delincventii de maine, trimisi de delincventii de ieri la joaca pe palier? de unde atata energie negativa stocata intr-un copil de 10 ani? ma gandesc ca e mai bine ca m-am nascut pe o strada cu pensionari. mi-e groaza sa ma gandesc cum ar arata o disputa intre baietii care frecventeaza bodega de dupa colt. ma grabesc sa intru inapoi si sa imi termin programul pentru ca e deja tarziu si nu as vrea sa ma prinda seara pe aici. nu cred ca vreau sa fiu martorul vre-unui atentat cu anthrax sau mai stiu eu ce orori de acest gen.ori poate vreo rapire, ca sunt si asa la moda acum.
concluzia? ma intreb si eu. dar daca ma intreaba cineva acest lucru, nu voi sti ce sa raspund. stiu doar ca am ramas cu un sentiment de dezamagire,teama, stupoare si fascinatie, gandindu-ma ca , parca, "noi nu eram asa". oare odata cu trecerea anilor si dezvoltarea cailor de acces la informatie cadem din ce in ce mai repede si mai frecvent prada viciilor si insuubordonarii ce ne vor afecta cu siguranta discernamantul? (e da' hai lasa, ca treaba merge inainte si asa).
mai bag o tigara si ma duc la sauna , poate-poate prind vreo paruiala la vestiarul fetelor .(ma gandesc ca mai bine ar fi sa mor in somn decat in joaca).
Monday, January 29, 2007
Moment
Merg pe strada. Mii de priviri in jurul meu, dintre care macar cateva se opresc asupra mea. Am parul varza,slinos si ochelari de soare murdari pentru ca sunt boem si trist…asa imi place sa ma vad azi. Sunt plictisit, de fapt, iar chestia asta ma enerveaza. Ma plictisesc. Ma plictiseste decorul asta arhicunoscut,fetele care ma condamna fara sa ma judece macar, sigla"Paine" din anul 1982, Daciile care scot mult mai mult fum decat foc, semaforul,tigarile,eu. M-am plictisit sa fiu nemultumit tot timpul.
Merg pe strada. Ma plimb haotic cu speranta muribunda de a mai gasi ceva nou in mormanul asta de plictiseala,macar ceva de care nu m-am plictisit inca asa de tare. Scotocesc cu ochii casele,vitrinele si barurile, parcul, padurea;imaginile imi vajaie pe langa retina ca si atunci cand,din snobism, merg la tigani la piata sa imi caut blugi pentru zugravit. Nimic. Parca totul e pustiu, desi e ora 14 20 si strazile sunt pline de tot felul de plictisiti, care mai de care mai intoliti.
Dintre toate lucrurile care ma enerveaza, plictiseala trebuie sa fie in top 3. Nu ma enerveaza atat de tare ca ma plictisesc, ci modul in care o fac,rece si fad ca o conserva de sardine.
Fiecare imagine pe care o vad poarta in ea bucatele din puzzle-ul trecutului meu. Asta aproape ca ma face sa regret anii copilariei si adolescentei cand imi doream, visam cu toata puterea la cum o sa fie cand o sa fiu mare. Si uite ca am crescut si tot aceleasi lucruri le vad, la tot pasul. Ma enerveaza exactitatea cu care imi aduc aminte ce s-a intamplat si unde, ma enerveaza colegii mei care sunt pregatiti in orice secunda sa devoreze orice informatie pe care le-as da-o despre viata mea , si asta pentru ca si ei se plictisesc teribil de tare unul pe celalalt cu aceleasi barfe. Le trebuie altele noi. Au nevoie sa se simta un pic mai putin plictisitori si plictisiti emitand ipoteze si judecati de valoare despre ceilalti. Tipic …
M-am plictisit de mine tocmai pentru ca ma vad peste tot. Confund uneori plictiseala cu complacutul in plictiseala, nesimtirea cu curajul,initiativa cu disperarea si tot asa…
Imi ies ochii din cap de nervi cand ma intreaba cineva ce mai fac…si asta ca si cand ar conta. Dupa ce ca nu mai stiu unde sa fug de mine, acum mai trebuie sa si vorbesc despre asta. Suna telefonul si ma sperii. M-am plictisit de soneria asta,inainte ma enerva pentru ca o auzeam prea des, iar acum ca o aud prea rar parca nici nu imi mai vine sa raspund.
Urc in troleu. Pute, desi e iarna. Ma enerveaza compostorul asta de o mie de ani care cred ca lasa pe fiecare bilet alt model de gauri. Ma enerveaza ca nu vine controlu’ acum ca tot am fost un bun cetatean si am compostat. Ma enerveaza babele care isi pun sacosele jegoase pe locul de langa ele si alte babe care stau in picioare si se uita dojenitor la mine pentru ca stau jos. Ma simt mai jegos ca o sacosa. Sunt oricum prea multe ca sa incapa pe locul meu. Asa ca stau jos, ce dracu’.
Ies din troleu si o gramada de oameni ma intampina inca din statie cu familiare imbranceli si impinsaturi . Grohai de parca o sa imi scuip un plaman si se face loc sa trec. Ma amuz plictisit de fetele lor…deja m-au bagat in carantina. Sau nu le place freza mea.
Victorios, ma inscriu in traversare,regulamentar.M-am plictisit sa trec pe rosu si ma enerveaza ca toata lumea o face. Un taximetrist franeaza de parca l-am surprins cu ceva si ma cert cu el in numele tuturor pietonilor nedreptatiti pe teren propriu. Militez. Ma bucur si zambesc…macar asa,putina adrenalina. Imi aprind o tigara si ma lenevesc un pic,parca mi-am mai revenit.2 la 0 pentru mine.
Nu pot sa ma vad in viitor, si asta pentru ca ma sufoca trecutul. Imi amintesc de prietena mea…oare ce-o mai fi facand? Era mai placut sa ne plictisim impreuna, si asta doar pentru ca nervii pe care ii aveam pe tema asta puteam sa ii punem unul in carca celuilalt…ca atunci cand te tine cineva de cap cand vomiti,dar pana una-alta tot in buda esti,nu?
Ma enerveaza ca sunt nervos. O fi de la plictiseala. Nu stiu. S-a facut tarziu.Mi-e lene, poate o sa ma mai plimb si maine.
Merg pe strada. Ma plimb haotic cu speranta muribunda de a mai gasi ceva nou in mormanul asta de plictiseala,macar ceva de care nu m-am plictisit inca asa de tare. Scotocesc cu ochii casele,vitrinele si barurile, parcul, padurea;imaginile imi vajaie pe langa retina ca si atunci cand,din snobism, merg la tigani la piata sa imi caut blugi pentru zugravit. Nimic. Parca totul e pustiu, desi e ora 14 20 si strazile sunt pline de tot felul de plictisiti, care mai de care mai intoliti.
Dintre toate lucrurile care ma enerveaza, plictiseala trebuie sa fie in top 3. Nu ma enerveaza atat de tare ca ma plictisesc, ci modul in care o fac,rece si fad ca o conserva de sardine.
Fiecare imagine pe care o vad poarta in ea bucatele din puzzle-ul trecutului meu. Asta aproape ca ma face sa regret anii copilariei si adolescentei cand imi doream, visam cu toata puterea la cum o sa fie cand o sa fiu mare. Si uite ca am crescut si tot aceleasi lucruri le vad, la tot pasul. Ma enerveaza exactitatea cu care imi aduc aminte ce s-a intamplat si unde, ma enerveaza colegii mei care sunt pregatiti in orice secunda sa devoreze orice informatie pe care le-as da-o despre viata mea , si asta pentru ca si ei se plictisesc teribil de tare unul pe celalalt cu aceleasi barfe. Le trebuie altele noi. Au nevoie sa se simta un pic mai putin plictisitori si plictisiti emitand ipoteze si judecati de valoare despre ceilalti. Tipic …
M-am plictisit de mine tocmai pentru ca ma vad peste tot. Confund uneori plictiseala cu complacutul in plictiseala, nesimtirea cu curajul,initiativa cu disperarea si tot asa…
Imi ies ochii din cap de nervi cand ma intreaba cineva ce mai fac…si asta ca si cand ar conta. Dupa ce ca nu mai stiu unde sa fug de mine, acum mai trebuie sa si vorbesc despre asta. Suna telefonul si ma sperii. M-am plictisit de soneria asta,inainte ma enerva pentru ca o auzeam prea des, iar acum ca o aud prea rar parca nici nu imi mai vine sa raspund.
Urc in troleu. Pute, desi e iarna. Ma enerveaza compostorul asta de o mie de ani care cred ca lasa pe fiecare bilet alt model de gauri. Ma enerveaza ca nu vine controlu’ acum ca tot am fost un bun cetatean si am compostat. Ma enerveaza babele care isi pun sacosele jegoase pe locul de langa ele si alte babe care stau in picioare si se uita dojenitor la mine pentru ca stau jos. Ma simt mai jegos ca o sacosa. Sunt oricum prea multe ca sa incapa pe locul meu. Asa ca stau jos, ce dracu’.
Ies din troleu si o gramada de oameni ma intampina inca din statie cu familiare imbranceli si impinsaturi . Grohai de parca o sa imi scuip un plaman si se face loc sa trec. Ma amuz plictisit de fetele lor…deja m-au bagat in carantina. Sau nu le place freza mea.
Victorios, ma inscriu in traversare,regulamentar.M-am plictisit sa trec pe rosu si ma enerveaza ca toata lumea o face. Un taximetrist franeaza de parca l-am surprins cu ceva si ma cert cu el in numele tuturor pietonilor nedreptatiti pe teren propriu. Militez. Ma bucur si zambesc…macar asa,putina adrenalina. Imi aprind o tigara si ma lenevesc un pic,parca mi-am mai revenit.2 la 0 pentru mine.
Nu pot sa ma vad in viitor, si asta pentru ca ma sufoca trecutul. Imi amintesc de prietena mea…oare ce-o mai fi facand? Era mai placut sa ne plictisim impreuna, si asta doar pentru ca nervii pe care ii aveam pe tema asta puteam sa ii punem unul in carca celuilalt…ca atunci cand te tine cineva de cap cand vomiti,dar pana una-alta tot in buda esti,nu?
Ma enerveaza ca sunt nervos. O fi de la plictiseala. Nu stiu. S-a facut tarziu.Mi-e lene, poate o sa ma mai plimb si maine.
Alta data(fuga de idei)
De pe balcon va un brad aruncat in zapada felcaloida,topita in praf si moloz. Doi politisti comunitari se autosesizeaza in jurul dashiei logan din dotare, de frig. Liniste. Oamenii se plimba adeziv prin campul meu vizual. Toti au aceeasi culoare maro,eludanta,de camuflaj, ca zloata pe care o tara in picioare ,grabiti si acizi ca saliva intr-o zi de post.
Trece un autobuz scos de la casat si-mi rupe filmul. Am ventuze pe urechi care imi trag gandurile din cap afara silit. Sssst .
Soarele loveste sinestetic in décor.Ma doare ceva, nu stiu exact ce.Ma agit ,neuronal vorbind,fara nici o replica din partea gandurilor. Taximetristul ma face un meteo scurt, asa ca de dimineata, si dupa aia se plange de porcii astia de caini de la putere, imi zice de nevasta-sa si de tigara mea. N-am voie sa fumez in masina pentru ca o sa mai intre si altii dupa mine. Frauda la adresa libertatii altora, zic, si arunc mucul pe geam.
Ieri i-am dat unui boschetar trei tigari si l-am intrebat unde doarme pe frigul asta. Mi-a zis ca pe unde apuca. Zambea obscen,promiscuu,cu gingiile galbene si sparte,parca mi-ar fi zis ca doarme si la mine in pat cand nu sunt noaptea acasa. Sunt inculpat ca ii dau kent si lui i-ar placea sa bage un carpatzi f.f *. Frauda la adresa libertatii retorice de a muri sub cerul liber,ma gandesc, si ii las bricheta . Eu nu mai fumez.
Miroase a metal,apret,ficat si chit.Inseamna ca am ajuns.
E un cancer in spitalul asta…Mancam si ne fumam tigara de dimineata in beci,ca(/cu) sobolanii,in vestiarul asta patologic care te impinge incet-incet ori spre pneumonie, ori spre ciroza. Nu-i calorifer,dar e deschis geamul,compensator si reconciliant. Ma las surprins de “buna dimineata” colegilor ,afara , pe culoar. M-a picurat in cap, cred ca e din tevile astea macabre, nu stiu, nu ma uit ca mi se rebelizeaza parul de pe spate. Femeile de servici cara tomberoane de care ma feresc ca de SIDA.
Pe saloane e razboi. Toti gem de nebagare in seama, numai asistentele miere si cafea in pungi de hartie maro,de camuflaj. Stiu ca in spatele usilor pe care scrie”nu intrati-pastrati linistea” se insinueaza rudele bolnave sau poate prietenii constipati.
O tanti apatica imi povesteste despre matusa ei de 86 de ani care zace icterica, inerta sub patura fecaloida,de camuflaj,in fata mea. Ma gandesc ca,la varsta ei , ar putea pierde lupta cu cancerul linistita,acoperita cu zapada,sub cerul liber. E al dracu de cald aici ,tot aerul mi se lipeste de transpiratie si nu mai pot sa respir. Ii e frica de stetoscopul meu. Mi-e frica de ea. Ce dracu caut eu printre perfuzii si oameni suparati,redundanti,anxiosi? Nu mai inteleg nimic. Ma camuflez eludant in halatul meu alb ca zapada si ies pe culoar. Un scaun cu rotile care nu mai are cauciucuri vegeteaza langa toaleta. Stiu ca nu e décor.
Colegele mele isi inghit sictirul cu pofta. Isi fac numarul ca la circ in fiecare dimineata. Pentru mine e ca un serial difuzat cam devreme la 8 dimineata. Sa vedem…aria matititatii cardiace…batai regulate…”Vi s-au mai umflat vreodata picioarele,domnule?”. Mi-e scarba sa-mi sterg somnul de pe ochi. Ma spal pe maini cu o bucata de sapun si ignor firul de par negru indurat pe el. Il simt in relief. “Simtiti vreodata ca va sufocati noaptea, doamna?”
Doamna doctor e foarte ocupata in dimineata asta,asa ca tipa. Ma uit amnezic la ea si ma scuteste de diagnostic.
Un handicapat o pipaie pe infirmiera care ii schimba scutecele maro,fecaloide. “Ar trebui sa stai ca un caine,porcule”. Ma gandesc la Hitler, un gard de sarma ghimpata ruginita…genocid.
Blocurile de peste drum se scalda in soarele pustiu ca niste viermi imensi cu striatii termopan. Geamurile astea nu se dezaburesc niciodata, cred, iar majoritatea bolnavilor nu vor si,ce-i drept,nu prea au unde sa se spele. Nu poti judeca un om cu nasul, ma gandesc,si ies afara.
Urasc liftul asta programat sa se opreasca la toate etajele. Nu ma ajuta deloc.
Vestiarul e plin-ochi si imi gasesc complici cu care fumez satisfacut. Gata-s-a terminat si ma car cu greu afara, unde soarele s-a cam afumat si el. E gri.
Cineva a avut inititativa de a lua bradul de sub balconul meu, asa ca nu mai am la ce sa ma uit. Rutina vs. Alzheimer,ma gandesc, e ca a nu vrea vs. a nu putea.
* fara filtru
Trece un autobuz scos de la casat si-mi rupe filmul. Am ventuze pe urechi care imi trag gandurile din cap afara silit. Sssst .
Soarele loveste sinestetic in décor.Ma doare ceva, nu stiu exact ce.Ma agit ,neuronal vorbind,fara nici o replica din partea gandurilor. Taximetristul ma face un meteo scurt, asa ca de dimineata, si dupa aia se plange de porcii astia de caini de la putere, imi zice de nevasta-sa si de tigara mea. N-am voie sa fumez in masina pentru ca o sa mai intre si altii dupa mine. Frauda la adresa libertatii altora, zic, si arunc mucul pe geam.
Ieri i-am dat unui boschetar trei tigari si l-am intrebat unde doarme pe frigul asta. Mi-a zis ca pe unde apuca. Zambea obscen,promiscuu,cu gingiile galbene si sparte,parca mi-ar fi zis ca doarme si la mine in pat cand nu sunt noaptea acasa. Sunt inculpat ca ii dau kent si lui i-ar placea sa bage un carpatzi f.f *. Frauda la adresa libertatii retorice de a muri sub cerul liber,ma gandesc, si ii las bricheta . Eu nu mai fumez.
Miroase a metal,apret,ficat si chit.Inseamna ca am ajuns.
E un cancer in spitalul asta…Mancam si ne fumam tigara de dimineata in beci,ca(/cu) sobolanii,in vestiarul asta patologic care te impinge incet-incet ori spre pneumonie, ori spre ciroza. Nu-i calorifer,dar e deschis geamul,compensator si reconciliant. Ma las surprins de “buna dimineata” colegilor ,afara , pe culoar. M-a picurat in cap, cred ca e din tevile astea macabre, nu stiu, nu ma uit ca mi se rebelizeaza parul de pe spate. Femeile de servici cara tomberoane de care ma feresc ca de SIDA.
Pe saloane e razboi. Toti gem de nebagare in seama, numai asistentele miere si cafea in pungi de hartie maro,de camuflaj. Stiu ca in spatele usilor pe care scrie”nu intrati-pastrati linistea” se insinueaza rudele bolnave sau poate prietenii constipati.
O tanti apatica imi povesteste despre matusa ei de 86 de ani care zace icterica, inerta sub patura fecaloida,de camuflaj,in fata mea. Ma gandesc ca,la varsta ei , ar putea pierde lupta cu cancerul linistita,acoperita cu zapada,sub cerul liber. E al dracu de cald aici ,tot aerul mi se lipeste de transpiratie si nu mai pot sa respir. Ii e frica de stetoscopul meu. Mi-e frica de ea. Ce dracu caut eu printre perfuzii si oameni suparati,redundanti,anxiosi? Nu mai inteleg nimic. Ma camuflez eludant in halatul meu alb ca zapada si ies pe culoar. Un scaun cu rotile care nu mai are cauciucuri vegeteaza langa toaleta. Stiu ca nu e décor.
Colegele mele isi inghit sictirul cu pofta. Isi fac numarul ca la circ in fiecare dimineata. Pentru mine e ca un serial difuzat cam devreme la 8 dimineata. Sa vedem…aria matititatii cardiace…batai regulate…”Vi s-au mai umflat vreodata picioarele,domnule?”. Mi-e scarba sa-mi sterg somnul de pe ochi. Ma spal pe maini cu o bucata de sapun si ignor firul de par negru indurat pe el. Il simt in relief. “Simtiti vreodata ca va sufocati noaptea, doamna?”
Doamna doctor e foarte ocupata in dimineata asta,asa ca tipa. Ma uit amnezic la ea si ma scuteste de diagnostic.
Un handicapat o pipaie pe infirmiera care ii schimba scutecele maro,fecaloide. “Ar trebui sa stai ca un caine,porcule”. Ma gandesc la Hitler, un gard de sarma ghimpata ruginita…genocid.
Blocurile de peste drum se scalda in soarele pustiu ca niste viermi imensi cu striatii termopan. Geamurile astea nu se dezaburesc niciodata, cred, iar majoritatea bolnavilor nu vor si,ce-i drept,nu prea au unde sa se spele. Nu poti judeca un om cu nasul, ma gandesc,si ies afara.
Urasc liftul asta programat sa se opreasca la toate etajele. Nu ma ajuta deloc.
Vestiarul e plin-ochi si imi gasesc complici cu care fumez satisfacut. Gata-s-a terminat si ma car cu greu afara, unde soarele s-a cam afumat si el. E gri.
Cineva a avut inititativa de a lua bradul de sub balconul meu, asa ca nu mai am la ce sa ma uit. Rutina vs. Alzheimer,ma gandesc, e ca a nu vrea vs. a nu putea.
* fara filtru
Subscribe to:
Posts (Atom)